Mircea Lucescu a declarat în numeroase rânduri că vrea să plece de la Șahtior din cauza situației din Ucraina, dar tehnicianul român a precizat de curând va duce la bun sfârșit contractul cu gruparea din Donețk, înțelegere scadentă la finalul stagiunii.
Turcii încearcă să profite de acest context și i-au făcut antrenorului în vârstă de 69 de ani o ofertă de nerefuzat. Potrivit presei din Turica, Fenerbahce i-a pregătit lui Lucescu un salariu uriaș, de două ori mai mare decât primește de la Șahtior.
Presă turcă informează că președintele lui Fener, Aziz Yildirim, l-a chemat la negocieri pe Lucescu și i-a propus un salariu de 5 milioane de euro pe an, dublu față de cât îi oferă Rinat Ahmetov la Șahtior. Fenerbahce se află în acest moment pe locul trei în clasament, la doar patru puncte de liderul Beșiktaș.
Mircea Lucescu a preluat-o pe Șahtior în 2004, iar de atunci a câștigat 8 titluri de campion, 5 Cupe, 5 Supercupe și a triumfat și în ultimul sezon de Cupa UEFA, în 2009.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER